Ultima oră

DINU PATRICIU A MURIT

Ziarul de Vrancea
19 aug 2014 1736 vizualizări
DINU PATRICIU, afacerist, politician şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, a murit la vârsta de 64 de ani. Patriciu suferea de o boală gravă progresivă şi a murit într-o clinică din Londra.

 

 Dinu Patriciu a ţinut mult timp prima pagina a ziarelor, dar şi primele locuri în topurile celor mai bogaţi oameni din România. Potrivit estimărilor, magnatul a avut o avere care a depăşit două miliarde de euro. Pe lângă afacerile din domeniul petrolier, Patriciu a fost şi patron de presă, a deţinut un lanţ de magazine şi a activat în domeniul imobiliar. Apoi, însă, mai multe firme pe care le-a controlat au intrat în faliment, iar angajaţii au fost disponibilizaţi. DINU PATRICIU, ajuns miliardar in urma afacerii controversate ROMPETROL, pe care a vandut-o grupului din Kazakhstan Kazmunai, s-a apropiat de saracie la sfarsitul vietii.Falimentul Mic.ro, insolventa Adevarul, vanzarea unor cladiri de birouri din portofoliul imobiliar, executarea silita din partea Raiffeisen Bank sau procesul de divort sunt doar cateva dintre necazurile care s-au abatut asupra lui Dinu Patriciu.In urma cu doar 2-3 ani, DINU PATRICIU era considerat unul dintre cei mai bogati oameni din Europa de Est. Averea omului de afaceri DINU PATRICIU a scăzut dramatic, conform ultimei ediţii a "Top 300 Capital Cei mai bogaţi români". Astfel, Patriciu mai avea o avere estimată la doar 250 de milioane de euro, după ce în 2007 fusese cel mai bogat om din România cu o avere estimată la peste 3 miliarde de euro. Șase ani i-au trebuit lui DINU PATRICIU ca să spulbere cele aproximativ două miliarde de euro încasate pe Rompetrol și să cadă de pe locul întâi în Top 300 (ediția din 2007) pe locul 17 (ediția actuală), potrivit Capital. Teoretic, DINU PATRICIU mai deținea DP Holding și Marexin. Activele imobiliare ar mai valora, probabil, aproximativ 400 de milioane de euro (câte mai sunt în Germania și cele câteva din România). Cât despre Marexin, știm doar că nu a achitat taxele datorate la stat și nici salariile angajaților.

Cine a fost DINU PATRICIU

Dan Costache Patriciu, s-a născut la data de 3 august 1950, în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică, potrivit wikipedia. Tatăl său, Valeriu Patriciu (1903-1987), a fost inginer în mine, doctor în geologie, geofizică și mineralogie și a lucrat ca geolog-șef, în Societatea Astra Română (societate română cu capital anglo-olandez), o sucursală a trustului petrolier Royal Dutch Shell Co. Tatăl său a fost anchetat de către Parchetul Militar din România în scandalul "sondelor deviate", care a făcut valuri timp de doi ani în presa vremii. În acea vreme, Inspectoratul Minier al Statului acuza Societatea Astra Română că exploatează petrol din zone proprietate a statului, cu sonde deviate. „Așa este, tata a fost petrolist. În momentul în care am luat decizia rațională de a trece spre petrol, de a mă îndrepta spre domeniul energiei, evident că a jucat un rol și copilăria în care auzeam despre mișcări tectonice, sinclinale... și așa mai departe. Dar probabil că exista și un destin”

Deși dorea să urmeze artele plastice, la sfatul tatălui său, a ales să dea admitere la arhitectură. DINU PATRICIU a absolvit Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din București în anul 1975, obținând diploma de arhitect. După absolvirea facultății, a fost repartizat ca arhitect la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerțului Exterior. A primit numeroase premii de arhitectură și design în România și în străinătate.

Apoi, în anul 1978 este admis ca asistent universitar la Institutul de Arhitectură din București. Face meditații la desen tehnic cu cei care doreau să devină arhitecți, având după spusele sale 85 de elevi pe an (printre care și cunoscutul solist al formației Holograf, Dan Bittman, care nu a trecut însă examenul de admitere la institut).

Împreună cu câțiva colegi, câștigă un concurs internațional de arhitectură pentru construirea unui palat la Abu Dhabi pentru fiul șeicului Reza. Între anii 1984-1990, efectuează mai multe deplasări în Emiratele Arabe Unite, unde participă la realizarea unor proiecte asemănătoare.

În perioada regimului comunist, el a acumulat o vastă experiență în domeniul imobiliar, finalizând peste 40 de proiecte locative și de spații comerciale în România și mai mult de 25 de complexe de lux, clădiri de birouri și hoteluri în Emiratele Arabe Unite.

Revine în România după Revoluția din decembrie 1989, pentru a intra în politică și afaceri: imobiliare, presă, servicii financiare și, în cele din urmă, petrol.

DINU PATRICIU este căsătorit și are doua fiice, Ana și Maria.

Membru fondator al PNL

În anul 1990, DINU PATRICIU devine membru fondator al PNL. În legislatura 1990-1992, a fost ales ca deputat de Timiș pe listele PNL. A făcut parte din Comisia pentru administrație centrală și locală, amenajarea teritoriului și urbanism și din Comisia pentru echilibru ecologic și protecția mediului.

După o scurtă perioadă de la alegeri, intrând în conflict cu vechii liberali, DINU PATRICIU, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Horia Rusu și Viorel Cataramă, au provocat o sciziune în partid prin înființarea la 25 iulie 1990 a PNL-Aripa Tânără, formațiune ce va fi condusă de Patriciu.

În anul 1991, PNL-Aripa Tânără semnează, alături de FSN, Carta pentru Reformă și Democrație, intrând în Guvernul Petre Roman (2) remaniat. Ca urmare a acestei alianțe, Dinu Patriciu devine ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului.

În legislatura următoare (1992-1996), a fost ales ca deputat de Dâmbovița pe listele Convenției Democrate Române. În anul 1993, PNL-AT se transformă în PL '93, prin unirea cu unele ramuri disidente din PNL. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Liberal 1993 și al Partidului Alianței Civice (octombrie 1992 - decembrie 1994) și a făcut parte din Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic (până în noiembrie 1995) și din Comisia pentru buget, finanțe și bănci (din noiembrie 1995).

În anul 1996, candidează la funcția de primar general al municipiului București, ca reprezentant al PL '93. Acest partid va fuziona cu PNL în aprilie 1998, iar Călin Popescu Tăriceanu este ales ca vicepreședinte.

DINU PATRICIU devine din nou deputat de Prahova de această dată în legislatura 2000-2004, ca reprezentant al PNL. A făcut parte din Comisia pentru industrii și servicii până la data de 18 iunie 2003, când a demisionat din calitatea de membru al Parlamantului României pe motiv de incompatibilitate și a fost înlocuit de către Adrian Emanuil Semcu.

A fost inițiator al Fundației pentru Libera Inițiativă, prima organizație non-guvernamentală românească de sprijinire a liberei inițiative și a unirii comunităților de afaceri și politice, în vederea susținerii dezvoltării civice.

DINU PATRICIU s-a retras în anul 2003 din Parlament și din viața politică activă pentru a se putea dedica afacerilor, fiind unul dintre cei doar trei parlamentari români care au făcut acest pas atunci când o nouă legislație a făcut ca demnitarii aleși să fie incompatibili cu deținerea de funcții executive în domeniul afacerilor.

În februarie 1990, Patriciu a înființat SC Alpha Construcții și Investiții Imobiliare S.A., care a obținut Autorizația de funcționare nr. 1, aceasta fiind prima firmă privată înființată în România postcomunistă[4]. Această primă firmă care avea ca obiect de activitate efectuarea de proiecte de arhitectură avea doar 20 de angajați.

„Este perfect adevărat că eu am înființat prima firmă privată din România de după 1989. Avea șapte de zero și un unu la coadă. Făceam proiectare de arhitectură. Toată lumea făcea proiecte în '90. Toți visam, nu? Și apoi m-am apucat de imobiliare.[5]”

DINU PATRICIU a intrat ulterior în afaceri cu petrol, numele său fiind asociat pentru prima dată cu afaceri de combustibil în octombrie 1995, când agenția Mediafax a precizat că "specialiștii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacție în care sunt implicați liderii PL '93, Dinu Patriciu și Raymond Luca". Cei doi au fost cercetați pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnați.

În anul 1996, agenția de presă Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al "noilor îmbogățiți din România" care au făcut rapid avere dupa evenimentele din decembrie 1989.

„Primul milion de dolari l-am obținut din proiectare de arhitectură și dezvoltare imobiliară. Fără legătură cu petrolul. Chestia cu "primul milion de dolari" e un basm, dar e un basm bazat pe realitate. Realitatea este că într-adevăr cu greu faci primul milion, cu greu faci primele zece, și după aia încep să se acumuleze mult mai ușor deoarece capitalismul se bazează pe un vechi proverb românesc - "Ban la ban trage". Nu e deloc liric, așa e realitatea.[5]”

DINU PATRICIU este, de asemenea, fondator și președinte al Fundației Dinu Patriciu, organizație non-guvernamentală care își propune să sprijine financiar tinerii talentați aflați în imposibilitatea de a-și definitiva educația.

În septembrie 2009, alături de fostul premier georgian Lado Gurgenidze, Dinu Patriciu a cumpărat prin intermediul unui fond de investiții creat de ei doi, Liberty Capital, a 7-a cea mai mare bancă din Georgia, Banca Populară, pentru suma de 15 milioane dolari[6]. Cei doi au achiziționat 91,28% din capitalul băncii, aceasta fiind prima achiziție facută publică a lui Dinu Patriciu după retragerea lui din acționariatul grupului petrolier Rompetrol[6].

Lider al Grupului Rompetrol

Inițial, DINU PATRICIU a fost Director al fondului de investiții Romania Moldova Direct Fund (RMDF), un fond de investiții privat cu management american, înființat în 1998, printre ai cărui investitori se aflau Corporația Financiară Internațională (IFC) și Societatea Germană de Investiții și Dezvoltare (DEG), o instituție deținută de guvernul german.

 

 

Citiţi  și:DINU PATRICIU şi-a scris TESTAMENTUL înainte de transplantul de ficat VIDEO



 


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.