Ultima oră

Depunere de coroane, spectacol comemorativ şi proiecţie de filme pe 6 august

Mihai Boicu
31 iul 2014 1710 vizualizări
Ziua de 6 august va fi marcată de mai multe evenimente, care vor începe chiar astăzi, prin proiecţia de filme în Piaţa Unirii u la Mausolul de la Mărăşeşti sunt aşteptaţi cei mai importanţi politicieni ai ţării, în frunte cu premierul prezidenţiabil Victor Ponta

Autorităţile judeţene se pregătesc pentru manifestările care vor avea loc săptămana viitoare, atunci cand sunt evocate luptele care au avut loc în Vrancea în vara anului 1917. Cel mai important eveniment va fi depunerea de coroane de la Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti, unde, ca în fiecare an, va fi o adevărată defilare de politicieni. În acest an este foarte posibilă, din cate se anunţă la ora actuală, prezenţa premierului Victor Ponta, întrucat acesta s-a lansat în cursa pentru funcţia de preşedinte şi are nevoie de cat mai multă imagine. Pe langă această depunere de coroane vor avea loc şi alte momente, pentru care Consiliul Judeţean a votat la ultima şedinţă un buget de 22.000 lei.

“Mărăşeştiul în inima mea”

În Piaţa Unirii va avea loc o proiecţie de filme în perioda 1 – 3 august, iar pe 6 august, la Mausoleul Eroilor, va fi organizat un spectacol comemorativ. Cu această ocazie se vor trece în revistă lucrările realizate de către elevii înscrişi la concursul naţional de artă vizuală şi literatură “Mărăşeştiul în inima mea”, organizat de către CJ Vrancea, în parteneriat cu Centrul Cultural Vrancea, unde vor fi premiate cele mai bune lucrări de la fiecare categorie. Toţi elevii participanţi la competiţie vor primi diplome de participare, iar cei mai buni dintre aceştia vor fi recompensaţi cu premii a căror valoare totală este de aproximativ 7.000 lei. Spectacolul comemorativ va continua cu o proiecţie de filme dedicate Primului Război Mondial, prezentate în faţa unei adienţe formate din “înalţi demnitari romani şi străini şi reprezentanţi ai celor mai importante instituţii vrancene”. “Pentru a marca acest moment se vor realiza cocarde care vor fi oferite tuturor participanţilor la acest eveniment. Finalul serii va fi încheiat prin retragerea cu torţe şi tragerea de salve de tun”, se arată în referatul proiectului de hotărare care a fost adoptat de Consiliul Judeţean la începutul acestei săptămani.

“Memoria Primului Război Mondial în filmoteca universală”

Consiliul Judeţean Vrancea se implică în evenimentul “Memoria Primului Război Mondial în filmoteca universală”, organizat cu prilejul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de la declanşarea Primului Război Mondial şi a 97 de ani de la bătălia de la Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz. În perioada 1 – 3 august va avea loc o proiecţie de filme în aer liber, în Piaţa Unirii. Astăzi va rula filmul romanesc “Capcana mercenarilor”, regizat de Sergiu Nicolaescu în anul 1989 şi din care fac parte nume de referinţă ale cinematografului romanesc, cum ar fi Amza Pelea, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Gheorghe Cozorici, Colea Răutu şi Violeta Andrei. Maine se trece la filmele de acţiune americane, cu vizionarea peliculei “Îngerii cerului”, din 2006, în regia lui Tony Bill. Duminică va rula filmul “O logodnă foarte lungă” (2004), în regia lui Jean – Pierre Jeunet. Filmul este inspirat din romanul cu acelaşi titlu al scriitorului Sebastian Japrisot, despre o “halucinantă” poveste de dragoste trăină în timpul Primului Război Mondial. “Filmele vor fi prezentate de către actorul Sorin Francu, evenimentul fiind organizat de Consiliul Judeţean Vrancea în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea şi Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu””, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean. (M. BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.