Ultima oră

Tanăr acuzat că a provocat scandal la un magazin din Cîmpineanca

Dan Chiriac
22 iul 2014 1543 vizualizări
In replică, acesta susţine că a fost lovit de poliţişti

Un tanăr din comuna Cîmpineanca a fost implicat într-un scandal produs luni seara la un magazin din comună. Ionuţ Ş. este acuzat că a ameninţat mai mulţi clienţi aflaţi în magazin, dar şi pe oamenii legii veniţi la faţa locului să aplaneze conflictul. Rudele tanărului susţin însă că poliţiştii au avut un coportament brutal şi l-au agresat pe acesta, iar apoi l-au dus la spital. “Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, tanărul a tulburat liniştea şi ordinea publică prin adresarea de ameninţări. Deoarece se manifesta agresiv faţă de persoanele aflate în magazin, cat şi de poliţişti, acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean, secţia de pshiatrie”, ne-a spus inspectorul principal Bogdan Toader, de la biroul de presă al poliţiei. În schimb, imediat după producerea incidentului, rudele tanărului au susţinut că acesta a fost lovit de oamenii legii, doar pentru “o vorbă spusă aiurea”. Ieri, rudele tanărului nu au mai putut fi contactate pentru a-şi spune punctul de vedere. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
Anonim, acum 3562 zile, 4 ore, 20 minute, 24 secunde
Toti din familia lor sunt niste betivi si hoti incepand de la bunicii lui pana la unchi ,matuse ,frati si mai ales taica-su
un crestin, acum 3563 zile, 54 minute, 35 secunde
Acest individ Ionut S.este un pericol social-este reprezentantul esecului educational al tinerei generatii .se drogheaza frecvent, bea de stinge, insulta si sare la bataie la oricine,un huligan rasat citeste integral
un crestin, acum 3563 zile, 57 minute, 8 secunde
Acest individ Ionut S.este un pericol social-este reprezentantul esecului educational al tinerei generatii .se drogheaza frecvent, bea de stinge, insulta si sare la bataie la oricine,un huligan rasat citeste integral
un fraier care plateste impozite, acum 3563 zile, 7 ore, 29 minute, 6 secunde
Poate acum il si publicati, idiotilor.Ionut este exponentul generatiei actuale ratate, un drogat, un betivan notoriu, un scandalagiu perpetuu,cat de curand o sa-l linseze lumea, ca se pare ca nu-l citeste integral
un cetatean, acum 3563 zile, 12 ore, 9 minute, 2 secunde
Acest Ionut provine dintr-o familie destramata, produsul unui betiv si a unei curve, care a devenit fara educatie evident un huligan de varf, un betiv notoriu, un bataus prost si un drogat permanent. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.