Ultima oră

Un oraş din Franţa şi unul din Lituania vor înfrăţire cu Focşaniul

Silvia Vrînceanu Nichita
6 iul 2014 3111 vizualizări
Trimisul oraşului Saint Amand les Eaux din nordul Franţei şi-a declarat intenţia de înfrăţire cu municipiul Focşani ieri, la fel şi primarul din Alytus, Lituania, care a venit în Romania cu rulota u municipalitatea i-a invitat pe oaspeţi la o cafea în casa Ibrăileanu, transformată în centru de afaceri u aici se păstrează încă intrarea într-un tunel pe unde se făcea comerţ clandestin între cele două principate înainte de Unire

În ultima zi a sărbatorii oraşului Focşani autorităţile locale s-au întalnit cu reprezentanţii delegaţiilor din străinătate care au fost invitate în aceste zile în oraşul nostru. Întalnirea s-a realizat la Centrul de afaceri deschis de Ion Alexe în Casa Ibrăileanu din B-dul Gării, clasificată drept monument istoric. Oaspeţii au putut vedea aici o casă veche de 200 de ani care a căpătat recent o nouă înfăţişare şi cu ajutorul fondurilor de la UE. Proprietarul Ion Alexe le-a prezentat delegaţiilor din Lituania, Republica Moldova, Franţa şi Grecia istoria locaţiei şi modul în care aceasta a fost salvată de la prăbuşire. Clădirea, care la exterior şi-a căpătat farmecul de altădată, în interior a suferit modificări care să corespundă noii destinaţii. Astfel, a fost construită o scară monumentală care duce la mansarda ce are acum cinci camere, mobilate în stil clasic, destinate cazării celor care vin cu afaceri la Focşani. La parter sunt două saloane de conferinţe sau în care se poate servi masa, iar în spatele clădirii există o terasă spaţioasă, care dă în parcul Bălcescu. Un farmec deosebit îl conferă intrarea într-unul dintre tunelurile destinate comerţului clandestin care se făcea între cele două provincii romaneşti înainte de Unirea de la 1859. Fostul director al Curţii de Conturi, Ion Alexe, le-a explicat invitaţilor că la lucrările de refacere a clădirii au lucrat arhitecţi francezi, specializaţi în refacerea unor imobile similare din Bucureşti, care şi-au pus amprenta asupra detaliilor.
 

Francezii ne vor fraţi
 

În perioada 1-5 mai 2013 Municipiul Focşani a participat la manifestarea „Săptămâna Fraternităţii”, desfăşurată la Saint Amand les Eaux, în Franţa, iar gazdele de atunci ne-au întors vizita. Francezii sunt înfrăţiţi de mai mult de zece ani cu italienii de la Tivoli şi sunt în căutarea de noi oportunităţi de cooperare. Impresionaţi de istoria oraşului nostru, invitaţii francezi s-au arătat deschişi în realizarea unor proiecte comune şi vor chiar înfrăţirea Focşaniului cu Saint Amand les Eaux, un orăşel din nordul Franţei, de 17 mii de locuitori. “Suntem impresionaţi de istoria, calităţile şi tradiţiile voastre. Am descoperit aici rădăcinile unei culturi similare, romano-franceze. Am extras din aceste zile o energie şi o dorinţă deosebite, care ne vor determina să facem mai mult decat acea întalnire de fraternitate care a fost în trecut. Saint Amand les Eaux şi Focşaniul au deja relaţii de prietenie, ne gandim chiar la înfrăţire şi la proiecte comune care vor fi implementate în curand”, a precizat reprezentantul delegaţiei franceze, Michel Méresse, consilier municipal şi adjunct al primarului. Acesta a subliniat că scurgerea unui secol de la izbucnirea Primului Război Mondial găseşte o Europă unită, o Europă a prieteniei între popoarele care acum 100 de ani erau pe poziţii beligerante. "Pentru noi, zilele acestea, Focşaniul a fost capitala europeană a prieteniei", a spus invitatul francez înainte de plecare.  

Şi lituanienii la fel


O înfrăţire a Focşaniului cu oraşul pe care îl păstoreşte a propus şi primarul din Alytus, o localitate din sudul Lituaniei, regiunea Dzukija. Ca şi Focşaniul pană acum 152 de ani, şi Alytus a fost împărţit în două, timp de secole. Venit la Focşani împreună cu familia, primarul oraşului lituanian, medic pediatru de profesie, a ajuns în ţara noastră cu rulota şi nu a mai ocupat camera rezervată la hotel de cei de la primarie. “Vrem să iniţiem un parteneriat între cele două oraşe. Acesta este motivul pentru care facem această primă vizită pentru a vedea cum sunt oamenii de aici. După ce ne vom întoarce din această călătorie vom lansa o invitaţie domnului primar pentru o vizită în oraşul nostru şi poate vom iniţia o procedură de prietenie, de colaborare. Ziua de naştere a oraşului nostru este cu trei săptămani mai devreme decat a oraşului dumneavoastră şi sper ca anul viitor să fim deja parteneri şi să ne vizitaţi ca invitaţi”, a spus Jurgis Krasnickas, primarul oraşului Alytus din Lituania. Acesta şi-a prezentat oraşul ca fiind unul "verde", ecologic. În Alytus are loc anual şi un fesival al roşiilor, dar orașul este renumit și pentru fabrica de frigidere de acolo. În lipsa primarului Decebal Bacinschi, care nu a mai venit să-şi ia rămas bun de la musafiri, edilul lituanian a făcut schimb de suveniruri cu viceprimarul Tudorel Trofin care şi-a exprimat dorinţa ca oaspeţii să mai fie prezenţi în urbea noastră şi cu ocazia altor evenimente. O delegaţie a municipalităţii, alături de Ansamblul Ţara Vrancei, au vizitat în iunie 2014 Lituania, pentru a participa la Festivalul Celebrării Solstiţiului de Vară Riga 2014, iar acolo au avut loc primele contacte. Şi invitaţii din Grecia au promis că se vor întoarce la Focşani, mai ales că ne-au vizitat Focşaniul anul trecut, cu ocazia Festivalului Viei şi Vinului. Conduşi de Anghelos Stamatis, cei 12 dansatori au bucurat timp de două zile focşănenii cu muzica şi portul lor tradiţional, specific oraşului Missolonghi. Grecii nu au ezitat să-şi arate admiraţia faţă de fetele frumoase ale Focşaniului.
 

 

Unde ne sunt aleşii
 

Zilele Municipiului Focşani s-au încheiat aseară după trei zile în care evenimentele au curs lanţ, costul acestora fiind unul deosebit în acest an: aproape 500.000 de lei. Municipiul s-Hertogenbosch din Olanda, cu care avem un acord de înfrăţire din 1998, şi nici oraşul italian Tivoli nu au răspuns invitaţiei de a lua parte la Zilele municipiului. La fel şi marea majoritate a consilierilor municipali, care nu s-au făcut remarcaţi cel puţin la întalnirile oficiale, unde ar fi trebuit să reprezinte oraşul în număr mai mare. (Silvia VRÎNCEANU, Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.