Ultima oră

Autostrada Ploieşti-Focşani-Albiţa ar putea trece printre Penitenciarul şi Serele din Mandreşti

Iulia Crețu
24 apr 2014 6680 vizualizări
Discuţii despre traseul autostrăzii s-au purtat în şedinţa de miercuri a Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului

Dezvoltarea municipiului Focşani, din punct de vedere al construcţiilor, schimbă traseul viitoarei autostrăzi care va lega Ploieştiul de Focşani şi va merge, mai departe, spre vama Albiţa. Potrivit unor acte ale Primăriei Focşani, “în vederea continuării etapei de avizare, respectiv obţinerea recepţiei lucrării PUG de către OCPI, trebuie identificat un traseu optim pentru municipiu ca şi culoar al autostrăzii, obligatoriu a fi evidenţiat în lucrarea PUG”, după cum se arată în analiza semnată de arhitectul şef al municipiului, Diana Decuseară. Reprezentanţii municipalităţii susţin, avand în documentaţie verificări cu ortofotoplan, că acest culoar pentru autostradă nu este liber de construcţii între DJ 204 D Suraia şi DN 23. “… suntem în momentul în care trebuie să analizăm şi să decidem cu privire la modificarea culoarului autostrăzii avizat în 2011, motivat de faptul că el străbate atat construcţii edificate după 2010, cat şi terenuri situate în intravilanul existent aprobat prin PUG 2000. (…) În consecinţă, aducem în discuţie următoarele două variante spre avizare la CTUAT: o variantă apropiată de culoarul avizat în 2011 care ocoleşte construcţiile edificate între timp şi pe cele în curs de autorizare, dar care nu se pliază pe indicaţiile din avizul CNADNR din 2014; o variantă preluată din studiul de fezabilitate comandat în 2004 de către CNADNR «varianta DN 2 de ocolire a municipiului Focşani (pe traseu de autostradă)» îndepărtată de oraş, care permite ca municipiul Focşani să se poată dezvolta spre est şi evită subîmpărţirea terenurilor situate în intravilan existent (aprobat în 2000 şi extins prin lucrări PUZ)”, spune arhitectul Diana Decuseară. Reprezentanţii Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului au stabilit că varianta optimă pentru autostradă ar fi aceea ca aceasta să treacă prin cartierul Mandreşti, undeva între Penitenciar şi Serele Direcţiei de Dezvoltare, urmand a ieşi din Focşani spre Garoafa. Traseul autostrăzii va avea două noduri rutiere. “… vă comunicăm că pentru a face legătura cu oraşul Focşani, traseul autostrăzii prevede două noduri rutiere: primul cu DN 23 la km 133^497 la est de oraşul Focşani, permiţand un acces uşor şi rapid în oraş; al doilea nod rutier este prevăzut la sfarşitul traseului, cu DJ 204 E, la nord-estul oraşului Focşani, la km 137^988. În general, varianta de traseu a autostrăzii ocoleşte prin sud şi est toate localităţile din coridorul acesteia”, după cum se mai arată şi în adresa Companiei de Autostrăzi. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.