Ultima oră

Tractorul vicelui PSD din Suraia îl trage pe edil într-un dosar penal

Dan Chiriac
23 apr 2014 2677 vizualizări
Tractoristul care lucra pentru firma soţiei edilului a ajuns pe drumurile publice şi s-a ales cu dosar penal u iniţial, primarul Grosu a spus că tractorul a fost închiriat pentru 80 de lei de la primărie

Poliţiştii vranceni cercetează într-un dosar penal împrejurările în care un tractor înregistrat la Primăria comunei Suraia, pe numele viceprimarului Aurel Hărăbor, a ajuns să circule pe un drum public. Potrivit unui comunicat de presă al poliţiei vrancene, din data de 16 aprilie, pe DN 23 în comuna Vulturu, poliţiştii l-au depistat pe Cătălin Răzvan F., 32 ani, din comuna Suraia, în timp ce conducea un tractor  neînmatriculat. Şoferul s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii studiază acum posibilitatea ca cercetările să fie extinse şi asupra celor care au încredinţat tractorul şoferului, care a ajuns să circule fără drept pe un drum naţional. Viceprimarul Aurel Hărăbor a ţinut să lămurească situaţia. “Tractorul este înregistrat cu numărul 51 la Primăria Suraia şi avea dreptul să circule pe terenurile agricole din zona respectivă. Bărbatul respectiv presta pentru societatea soţiei mele şi a fost oprit la podul de la Boţarlău, dar nu a avut la el dovada înregistrării. Se poate vedea în acte că tractorul este înregistrat. Am în arendă mai multe terenuri, aproape 15 ha de pămant”, ne-a spus viceprimarul Aurel Hărăbor. Primarul din Suraia s-a încurcat însă în declaraţii, ceea ce ridică anumite semne de întrebare. Dacă iniţial a spus că viceprimarul a închiriat tractorul de la Primărie contra sumei de 80 de lei fără TVA, Vasile Grosu (PSD) a revenit ulterior şi a precizat că tractorul aparţine de fapt viceprimarului şi a fost înregistrat de Poliţia Suraia, în urmă cu trei ani. Poliţiştii vranceni au precizat că “în momentul depistării, conducătorul tractorului nu a putut face dovada înmatriculării sau înregistrări tractorului”. “În cauză s-a înctomit dosar penal. Cercetările sunt continuate şi se va propune soluţia legală”, ne-a spus inspectorul principal Bogdan Toader, de la poliţia vrancenă. În cazul în care se va dovedi că tractorul era înregistrat, dar tractoristul nu avea actele asupra sa, atunci, şoferul ar putea plăti doar o contravenţie. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
eu, acum 3646 zile, 23 ore, 56 minute, 59 secunde
pai nu voi l ati votat? Aveti ce meritati.
Vasile, acum 3647 zile, 4 ore, 31 minute, 4 secunde
Gargara,nu-i face politia niciun dosar e omul lui Oprisan ! Cate ilegalitati face acest Ridiche in Suraia si nimeni nu-i face nimic ca OPRISAN il acopera.El l-a pus Viceprimar,Oprisan !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.