Ultima oră

Peste 700 kilograme de carne, fără acte, găsite pe şoseaua E 85

Dan Chiriac
15 apr 2014 1041 vizualizări
Administratorul unei socieţăţi din Homocea a fost amendat cu 20.000 de lei, pentru că nu avea acte pentru carne şi nici aviz sanitar

Administratorul unei societăţi comerciale din comuna Homocea, Cristi Valentin Burdujel, a fost amendat cu suma de 20.000 de lei după ce a fost prins cu peste 700 de kilograme de carne pe şoseaua Europeană 85. Acesta nu a putut prezenta acte de provenienţă şi sanitar veterinar, potrivit poliţiei. Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili de unde provine carnea. “A fost identificat B. Cristi Valentin, de 25 ani, din comuna Homocea, administratorul unei societăţi comerciale, în timp ce transporta cantitatea de 739 kg carcasă tineret bovin şi organe, fără documente de provenienţă şi sanitar veterinare, fiind dispusă măsura confiscării şi incinerării mărfii”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, de la biroul de presă al Poliţiei din judeţ. Primele indicii ale anchetei au arătat că nu există suspiciuni legate de calitatea cărnii, aceasta fiind de vită şi nu de cal, aşa cum s-a întamplat în cazul unor alţi administratori de societăţi de profil din comuna Homocea, cunoscută ca "abatorul judeţului".

Amenzile ... pascale

Pentru protejarea sănătăţii si siguranţei cetăţenilor, în perioada  7-13 aprilie poliţiştii vrânceni împreună cu specialişti din cadrul DSVSA Vrancea şi CJPC Vrancea au făcut verificări la persoane fizice, persoane fizice autorizate şi persoane juridice. Astfel, au fost organizate acţiuni şi controale în Focşani, Adjud, Panciu, Odobeşti, precum şi în localităţi din mediul rural, constatându-se atât fapte de natură penală cât şi de natură contravenţională. În această perioadă au fost înregistrate două dosare penale, în care se efectuează cercetări faţă de trei persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. De asemenea, au mai fost aplicate 27 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 66.500 lei, au fost confiscate  bunuri în valoare de 5896 lei, precum şi suma de 3.994 lei. Astfel de acţiuni vor continua pană în zilele de Paşti. În medie, 100 de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.