Ultima oră

Escroaca de la Galaţi ar putea face sărbătorile după gratii

Gabriel Sava
18 dec 2013 1746 vizualizări
Femeia făcea parte dintr-o reţea care înşela prin metoda accidentul, fiind destinatara multora dintre sumele provenite din infracţiuni

Încă 30 de zile de închisoare pentru Emilia Lăcrămioara Predescu, femeia de 34 de ani din Galaţi, arestată într-unul dintre dosarele în care, persoane credule erau sunate prin metoda „Accidentul”. Magistraţii de la Judecătoria Focşani au prelungit ieri mandatul de arestare al femeii cu încă 30 de zile. Sentinţa nu este încă definitivă, putand fi contestată în recurs la Tribunalul Vrancea. În acest dosar, tot luna trecută, magistraţii gălăţeni l-au arestat pe
Florin Cristian Parfene, de 39 de ani, tot din Galaţi, pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată. Femeia a recunoscut că primea sumele de bani de la Parfene, care avea rolul de a se prezenta la uşile victimelor, unde se recomanda a fi avocat  sau poliţist şi „încasa” sumele de bani destinate pretinselor rude, sau mergea şi le ridica de la oficii bancare, poştale sau Western Union, dacă banii erau expediaţi în conturi sau prin mandate online . Cei care sunau erau doi deţinuţi din Penitenciarul Galaţi, de 27 şi 28 de ani, unul dintre ei fiind soţul femeii arestate la Focşani. Emilia Lăcrămioara Predescu este acuzată că a primit peste 20.000 de lei, prin intermediari, de la trei femei din Focşani, păcălite telefonic de mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul Galaţi. Sumele au fost solicitate de cei doi deţinuţi unor focşănence în varstă, sub justificarea că fii sau fiice ale acestora ar fi comis accidente şI că aveau nevoie urgentă de aceste sume. Pentru a impresiona, părţile vătămate aflau că fiul sau fiica care a făcut accident a ucis un copil şi a accidentat grav un altul şi ar fi avut nevoie de respectivele sume de bani pentru despăgubiri. Astfel, la solicitarea celor doi deţinuţi, complicele s-a prezentat la mai multe victime de unde a ridicat diverse sume de bani de C. Smaranda de 82 ani (1.200 lei),  C. Aneta, de 76 ani (2.000 lei), Z. Sanda, de 64 ani (17.000 lei) toate din municipiul Focşani
La percheziţiile dispuse în penitenciarul Galaţi şi la domiciliul Emiliei Lăcrămioara Predescu respectiv a lui Parfene au dus la indisponibilizarea sumei de circa 25.000 lei, bani proveniţi din înşelăciune. Femeia a mai declarat în faţa instanţei că a aflat ulterior de provenienţa ilicită a banilor şi a încercat să denunţe fapta însă ar fi fost ameninţată de soţul aflat în detenţie. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.