Sport

LA REVEDERE, GRĂDINIŢĂ!

Anton Soare
19 iun 2017 5582 vizualizări

Este al şaselea an consecutiv când la sfârşitul  anului de învăţământ are loc competiţia de şah „La revedere, grădiniţă!“, rezervată  numai    copiilor din ciclul  preşcolar. Competiţia a fost  iniţiată la sfârşitul   anului   preşcolar 2011 – 2012 de Adrieana  Soare, responsabila   cercului de şah de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 23 Focşani, când s-a organizat un concurs între  copiii care urmau să  plece la şcoală  şi s-au pregătit la cercul de şah al grădiniţei  urmat de un altul la care au participat  copii de la mai multe  grădiniţe. De atunci  copiii de grădiniţă la încheierea fiecărui an de învăţământ se întrec în  această   competiţie la sfârşitul căreia   câştigătorul  este  declarat  şi   şeful  promoţiei   copiilor   şahişti de grădiniţă din întreg  judeţul. De fiecare  dată au participat cei  mai   buni   copii, indiferent  dacă se pregăteau sau nu la vreun club de şah din Focşani  sau la vreun   cerc de şah din unităţile de învăţământ ale judeţului.

Reamintim  că  şefii    promoţiilor  în  primii  cinci  ani   au fost   în  ediţia   inaugurală 2012   Mihnea-Iustin  Baciu, în   ediţia 2013    George-Călin  Ioniţă,în  ediţia 2014 Sebastian-Mihail  Potlog,în   ediţia 2015 Matias-Ioan   Negoiţă   şi   în   ediţia 2016 David Mihai   Andrei.Toţi   cinci au început cu bine cariera   sportivă  şi   sunt  printre  cei  mai   buni   şahişti  ai   judeţului, fiecare la categoria   lui de vârstă.Toţi   şefii de promoţie  au fost   admişi la clubul   fanion al judeţului, C.S.M. Focşani 2007.

În  acest an au participat 13 şahişti de la Grădiniţa Nr. 7 Focşani, Grădiniţa  Nr. 23 Focşani, Grădiniţa Nr. 17 Focşani  şi de la Centrul de zi Maria – Ajutorul   Copiilor.

Noul  şef de promoţie la ediţia 2017 a reuşit  să  devină   Ana-Maria Apostu   aflată şi  ea  în   faţa   unui   început   promiţător. Este prima dată  când   şef de promoţie  este o fată. Meritul  ei  este   deosebit   deoarece a început  pregătirea de mai   puţin de un an dar    compensează   acest    lucru cu o voinţă de fier, cu o permanentă   dorinţă de a învinge. Chiar dacă   nu are cu cine juca acasă, în unele   zile   libere   aşează    piesele   pe   tablă  şi    joacă   singură   şah.

La egalitate de puncte cu Ana-Maria Apostu  s-a clasat Andrei Nicolau, care era favoritul nr. 1 conform experienţei şi   nivelului  valoric  atins. Dar regulamentul de departajare care a fost   anunţat   în    prezenţa  tuturor   participanţilor   şi    părinţilor   încă    înainte de începerea  concursului  prevedea  ca   în    caz de egalitate  desemnarea   învingărorului   să se facă  în   primul    rând   după   victoria    directă  iar   în   caz de egalitate  între  cei   doi  să  aibă   prioritate  copilul cu vârsta   mai mică. Cum cei  doi   şi-au învins  toţi   adversarii  iar  între   ei a fost   consemnată    remiza, câştig de cauză a avut  copilul cu vârsta  mai   mică, astfel   că Ana-Maria Apostu a intrat  în   posesia    medaliei de aur   pentru fete, a cupei  şi a titlului de şef de promoţie   iar Andrei Nicolau a cucerit   medalia de aur   pentru    băieţi.

Medaliiile de argint au fost   cucerite la fete de Antonia Spiridonescu, iar la băieţi de Filip-Andrei Toia.Antonia  a  început   pregătirea   mai  târziu  dar la fiecare   turneu reduce decalajul  faţă de cei cu experienţă   mai mare, iar   pe   unii   chiar i-a depăsit. În mod cert.altfel am fi putut   vorbi   despre  ea   dacă   ar fi venit la şah  mai   devreme. Cât  despre   Filip, el a îndeplinit   previziunile  cele  mai    optimiste. Poate  că  primele   rezultate   bune   păreau  întâmplătoare   dar    iată    că    frecvenţa   reuşitelor conduce la altă   concluzie: ne aflăm  în  faţa unei   promisiuni.

Acordarea   medaliilor de bronz are o istorioară   aparte. La băieţi, unde la primii   patru nu au fost   probleme de departajare, a fost   simplu de acordat  medalia de bronz care a revenit  constantului şi  conştiinciosului   Haimana-MunteanuŞtefan. Pe  locul al patrulea la băieţi s-a clasat  Lucian-Valentin  Chirilă.La fete însă  numai  primele   două   locuri au fost bine definite ca urmare a punctajului  diferit. În  urma lor  însă au urmat la egalitate  surorile   gemene  Maria-Andreea  Dragomir şi   Elena-Ramona Dragomir,aşa cum în  toată   perioada de pregătire de la cercul de şah al Grădiniţei Nr. 23 Focşani au fost  mereu tot la egalitate.La concursul  acesta  dacă   una   dintre  ele  ar fi câştigat în   partida  directă, verdictul  desemnării  câştigătoarei medaliei   ar fi fost  simplu  dar, deşi   partida   dintre   ele a fost   foarte   aprigă, confruntarea s-a încheiat   remiză    iar al doilea   criteriu, cel al vârstei, nu mai  putea fi alicat la gemene. Ar fi fost   nedrept    ca la terminarea   concursului, deşi au terminat la egalitate, una  dintre   surori   să   plece    acasă cu diplomă  şi   medalie iar   cealaltă  doar cu diplomă. De aceea   organizatorii   împreună cu tatăl   fetelor au decissă se mai   cumpere o a doua   medalie de bronz din acelaşi model. Nu mai era timp de inscripţionare, urmând  ca   acest   lucru    să se realizeze  în   zilele   următoare. Dar cel care a înmânat   medaliile – poate   că nu degeaba  i s-a spus   când va  un romantic incurabil – a dorit  să nu ştie  nici el cui o înmânează  pe  cea   inscripţionată    şi cui pe cea   neinscripţionată.

Lesne de înţeles de ce, de la locul al patrulea  în  jos nu mai   prezentăm    ierarhia. Îi  vom   nominaliza  pe  ceilalţi    participanţi pe ani de naştere.Din anul de naştere 2013 a participat   Alexandru-Ioan Andrei,fratele şefului de promoţie de anul trecut, devenit de la acest concurs noul mezin al şahiştilor. „Ce scurtă e viaţa de mezin!“ ar spune Filip Toia căruia, cu mai puţin de jumătate de an în urmă, i-a plăcut mult acest apelativ deoarece ascultase de puţin timp povestea „Capra cu trei iezi“ şi îl măgulea comparaţia cu  năzdrăvanul şi înţeleptul ied mezin. Din anul de naştere 2012 în  afara  lui   Filip   Toia a participat   Alexandru    Potlog,şi el o speranţă. Din anul de naştere 2011, în  afara    şefului de promoţie  şi a surorilor  gemene  mai   susmenţionate, au mai   participat   Tudor-Andrei Avram, Mario-Mihai  Munteanu   şi   Robert Munteanu.Din anul de naştere 2010, toţi au fost  menţionaţi la prezentarea  primilor   patru   băieţi  şi   primelor   patru fete.

Atât la CSM Focşani 2007 câtşi la cercul de şah de la Grădiniţa Nr 23 Focşani s-au mai  pregătit şi  alţi   copii de grădiniţă care din diferite motive justificate  nu s-au putut   prezenta la concurs.Dintre  aceştia îi   vom  menţiona   doar pe  Eduard Grosu, care împarte cu Lucian – Valentin  Chirilă   locul   întîi la Grădiniţa Nr 23 Focşani, Maria Sima, Andrei Mija, Mihnea  Temătoru   şi   Aris   Bozgan.

Caracteristic  acestei   ediţii   este     faptul   că la fiecare   an de naştere   există un lider    detaşat. Astfel, la copii  născuţi   în 2010 lider   clar    este Andrei Nicolau, la copii   născuţi  în 2011 incontestabil  cea  mai   bună   este Ana-Maria Apostu (rar am avut  cazuri   ca la un an de naştere o fată  să se detaşeze de băieţi) iar la anul de naştere 2012 s-a desprins  fără   dubii   Filip   Toia.Chiar   dacă din anul de naştere 2013 nu a participat decât Alexandru-Ioan Andrei, se poate spune acelaşi lucru şi despre el deoarece au fost mai multe tentative ale unor părinţi de a începe pregătirea cu copii născuţi în anul 2013 dar numai el a fost deocamdată apt pentru acest pas. Oricum este foarte îmbucurător că în ultimii ani şi la noi în Vrancea părinţii încep testarea şi pregătirea la şah a copiilor încă de la patru ani, aşa cum în alte ţări sau în oraşele cu tradiţie la şah din România se face de mult timp.

Dacă la primele  trei  ediţii au participat   numai   copii de grădiniţă care urmau  să   plece la şcoală, începând cu a patra   ediţie au participat  în   urma  mai  multor  solicitări şi cei  mai  buni   copii care urmau să  mai    petreacă un an la grădiniţă. La această  ediţie am avut cazul  lui  Toia   Filip care abia a împlinit 5 ani şi  va continua grădiniţa   încă un an şi  mai ales a lui  Alexandru-Ioan Andrei care mai are doi ani de grădiniţă. Şi la ediţiile care vor  urma, atunci  când  vor  mai  exista   asemenea  solicitări, vor  putea   participa   copii care nu se despart de grădiniţă.

Deja  pentru  anul   următor   Filip   Toia a promis  că  va   deveni   şef de promoţie. Este  adevărat  că    deocamdată  este  cel   mai bun dintre   şahiştii care nu au plecat la şcoală, dar– vor  să-l contrazică  Alexandru  Potlog şi   Alexandru  Andrei – până la anul  mai   este  mult   iar la această    vârstă   ascensiunile  şi  salturile  sunt   foarte  imprevizibile.

 

Anton SOARE                        


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.