Sport

Foto | Cum s-a desfășurat concursul de șah ”Ziua Culturii Naționale”, la Focșani

Anton Soare
27 ian 2022 1840 vizualizări

Ziua de naştere a poetului  naţional  Mihai  Eminescu,  15  ianuarie,  a  fost  desemnată  ca  zi  în  care  românii  să-şi  serbeze  cultura  naţională. Şahiştii vrânceni au  marcat  acest  moment  prin  desfăşurarea  unui  concurs  la Focșani, al cărui  câştigător  a  primit  ca  premiu,  pentru  a  fi  în  ton  cu  ziua  sărbătorită,  un  tablou,  operă  a  pictorului  Teodor  Iliescu.  Câştigătorul  concursului  şi,  în  consecinţă,  al  tabloului  a  fost  Andrei  Ioan-Alexandru.

La  15  ianuarie,  începând  cu  anul 2011,  sărbătorim  Ziua  Culturii  Naţionale,  zi în  care  românii  au  prilejul  să  omagieze  marile  personalităţi  culturale  naţionale,  să  rememoreze  marile  realizării  din  domeniul  cultural  şi  să  acorde  mai  multă  atenţie  proiectelor  şi  valorilor  culturale  ca  şi  pentru  promovarea  noilor  realizări  din  acest  domeniu.  A  fost  aleasă  această  dată  ca  un  omagiu  adus  uneia  dintre  cele  mai  de  seamă  personalităţi  ale  culturii  noastre,  poetul  naţional  Mihai  Eminescu,  născut  în  această  zi  a  anului  1850  la  Ipoteşti  sau,  după  alte  surse,  la  Botoşani. 

Camera  Deputaţilor  a  adoptat  la  16  noiembrie 2010  un  proiect  de  lege  prin  care  ziua  de  naştere  a  poetului  naţional  Mihai  Eminescu  a  devenit  Ziua  Culturii  Naţionale.  Proiectul  a  fost  iniţiat  de  50  de  deputaţi  şi  senatori  P.S.D.  şi  de  liberalul  de  atunci  Mircea  Diaconu.  În  expunerea  de  motive  se  arăta:  Ziua  Culturii  Naţionale  va  fi,  în  viziunea  noastră,  o  zi  în  care  nu  numai  celebrăm  un  mare  creator, dar  şi  o  zi  de  reflecţie  asupra  culturii române,  în  genere,  şi  a  proiectelor  culturale  de  interes  naţional.  Decretul  de  promulgarea  acestei  legi a  fost semnat  la  6  decembrie  2010.

În  Republica  Moldova  Ziua  Culturii  Naţionale  este  sărbătorită  tot  la  15  ianuarie,  din acelaşi  motiv  omagial.  În  Spania  Ziua  Culturii  este  sărbătorită  în  ziua  morţii  marelui  scriitor  Miguel  de  Cervantes,  22 aprilie  1616.  În  Portugalia  această zi este sărbătorită  în  ziua  morţii  poetului  Luis  de  Camoes,  10  iunie  1580.

21  dintre  şahiştii  nelegitimaţi  şi  legitimaţi  neconsacraţi  au  marcat  acest  moment  prin  desfăşurarea  unui  concurs  maraton  organizat  de C.S.M. Focşani  2007,Smart School  Soare, C.S.  Olimp  Şah  Focşani  şi  Direcţia  Judeţeană  pentru  Sport  şi  Tineret  Vrancea,  desfăşurat  pe  parcursul  a  peste  două  săptămâni.Câştigătorul  a  primit  ca  premiu,  pentru  a  fi  în  ton  cu  ziua  sărbătorită,  un  tablou,  operă  a  pictorului  Teodor  Iliescu,  şahist  şi  susţinător  al  şahului  vrâncean  care   a  mai  oferit  la  concursurile  de  şah  în  ultimii  15  ani  tablouri  şi  albume  cu  picturi  sau  muzee  ale  lumii.  Ultimele  două  tablouri  oferite  anterior  le-au  revenit  lui  Toia  Filip-Andrei  şi  Cristudor  Ştefan,  tot  cu  ocazia  concursurilor  ZIUA  CULTURII  NAŢIONALE.  Câştigătorul  concursului  din  acest  an  şi,  în  consecinţă,  al  tabloului  a  fost  Andrei  Ioan-Alexandru,de  la  Şcoala  Gimnazială  „Ion  Basgan“  Focşani  cu  20  de  puncte  din  tot  atâtea  posibile.  Nu  este  prima  dată  când  acest  şahist  de  mare  perspectivă  câştigă un  turneu  cu  numărul  maxim  de  puncte.

Pe  locul  al  doilea  cu  17  puncte  s-a  clasat  Săpunaru  Emilian  de  la  Şcoala  Gimnazială  „Ştefan  cel  Mare“  Focşani.  Au  urmat  după  el  la  egalitate  cu câte  16,5  puncte  trei  concurenţi:  Popa Dan-Cristian,  de  la  Colegiul  Naţional  „Alexandru  Ioan  Cuza“  Focşani,  Subţirelu  David  de  la  Colegiul  Naţional  „Unirea“  Focşani  şi  Costea  Alexandru-George  de  la  Şcoala  Gimnazială  „Ştefan  cel  Mare“  Focşani.  Pe  locul  a  şaselea  s-a  clasat  Săpunaru  Dimitrie  cu  16  puncte  urmat  pe  locul  al şaptelea de  Toia  Filip-Andrei  ambii  de  la  Şcoala  Gimnazială  „Ştefan  cel  Mare“  Focşani  cu  15,5  puncte,  dar  locul  lui  ar  fi  fost  mai  sus  dacă  ar  fi  putut participa  la toate rundele,  dar  acest  lucru  nu  a  fost  posibil  datorită unui deces  în  familie.  Până  la  locul  al  unsprezecelea,  ordinea  din  clasament a  fost  următoarea:  Moldoveanu  Andrei-Robert,  de  la  Şcoala  Gimnazială  „Ştefan  cel  Mare“  Focşani  cu  14  puncte,Costache  Petru  de  la  Şcoala  Gimnazială  „Duiliu  Zamfirescu“  Focşani  cu  12  puncte,Chipăilă  Andrei  de  la  Şcoala  Gimnazială  Şindrilari  cu  10  puncte,  Clamba  Clara-Ioana  de la  Şcoala  Gimnazială  „Ştefan  cel  Mare“  Focşani  cu  8,5  puncte.

Pe  concurenţii din  a  doua  jumătate  a  clasamentului  îi  vom  nominaliza  în  ordine  alfabetică: Ciorăşteanu  Sofia-Ioana,  Costache  Andrei,  Dragomirescu  Julia,  Grecu  Tudor,  Iordan  Nuria-Maria-Anastasia,  Motoc  Eric-Mihai, Neagu  Ştefan-Victor,  Rios  Sara,  Şerban  Bianca-Ioana  şi  Voicu  Nicolas-Valentin.

În  scurt  timp  se  va  încheia  şi  competiţia  CUPA  UNIREA  PRINCIPATELOR, începută  cu  aproape  două  săptămâni în urmă,  susţinută  tot  de C.S.M. Focşani  2007,Smart School  Soare , C.S.  Olimp  Şah  Focşani  şi  Direcţia  Judeţeană  pentru  Sport  şi  Tineret  Vrancea.

Anton  Soare


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.