Economic

AJFP Vrancea despre redirecţionare a impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru sponsorizări

Ziarul de Vrancea
1 oct 2022 939 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice(AJFP) Vrancea reamintește că Plătitorii de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, după caz, pot dispune redirecţionarea unor sume din impozitul datorat, potrivit legii, în termen de 6 luni de la termenul legal de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit, respectiv a declaraţiei de impozit pe veniturile microîntreprinderilor aferente trimestrului IV.[i]

 

Valoarea impozitului pe profit sau a diferenţei de impozit pe profit care poate fi redirecţionată se calculează prin scăderea din valoarea minimă stabilită, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a sumelor reprezentând sponsorizare şi/sau mecenat, burse private, acordate entităţilor beneficiare în anul pentru care s-a depus declaraţia anuală de impozit pe profit, conform art. 25 alin. (4) lit. i) şi ţ), şi a sumelor reportate, astfel cum au fost înscrise în formularul 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" a anului respectiv.

Pentru stabilirea limitei impozitului pe profit prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. i) pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se va avea în vedere şi scăderea din acesta a sumelor aferente creditului fiscal şi a impozitului pe profit scutit/redus, în conformitate cu prevederile OPANAF nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" şi 120 "Decont privind accizele", cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau valoarea diferenţei de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care poate fi redirecţionată se calculează prin scăderea din valoarea stabilită, potrivit art. 56 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, calculată pentru întregul an fiscal, a sumelor acordate entităţilor beneficiare în anul respectiv, conform art. 56 alin. (11), (15) şi (22) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi a sumelor  reportate.

Redirecţionarea impozitului pe profit, respectiv a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru sponsorizarea entităţilor persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităţilor de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris la data plăţii sumei respective de către organul fiscal în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Termenul pentru soluţionarea cererilor privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor este de 45 de zile de la depunere.

Pentru contribuabilii care, la data depunerii cererii, nu au stinse debitele reprezentând impozitul pe profit, respectiv impozitul pe venitul microîntreprinderilor, termenul de 45 de zile începe să curgă de la data stingerii debitului.

Contribuabilii îşi exercită opţiunea de redirecţionare a impozitului pe profit/impozitului pe venitul microîntreprinderilor prin completarea şi depunerea formularului 177 "Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor".

Cererile depuse peste termenul prevăzut de lege nu vor fi prelucrate de către compartimentul de specialitate.

 Dacă, în urma verificării informaţiilor de către organul fiscal, se constată erori în cererea depusă, compartimentul de specialitate transmite contribuabilului o notificare privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în care detaliază erorile identificate şi solicită contribuabililor remedierea acestora.

Corectarea informaţiilor din cerere se realizează prin depunerea unui formular 177 rectificativ, care va cuprinde informaţiile corectate solicitate în notificare, precum şi toate informaţiile corecte înscrise în cererea iniţială.

Dacă, în termenul prevăzut în notificare, contribuabilul nu corectează informaţiile eronate, identificate în notificare, cererea se clasează.

Contribuabilul poate depune, în cadrul termenului legal de depunere, un nou formular 177 "Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor".

Baza legală: OPANAF 1.679/2022 pentru aprobarea Procedurii privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare publicată în  Monitorul Oficial nr. 923/21.09.2022.                                                                                                    

Informații transmise de compartimentul de comunicare al  Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice(AJFP) Vrancea 

NOTĂ: prin Legea nr. 322/2021, s-a introdus prevederea conform căreia redirecționarea sumei se poate face in maxim 6 luni de la depunerea declarației anuale privind impozitul pe profit, respectiv de la depunerea declarației privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor aferent trimestrului IV, după caz.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.